Un ritual ciudat are loc în inima Indoneziei, o ţară preponderent musulmană. Cu toate acestea, există un loc unde pelerini din toate păturile sociale se duc să facă sex cu necunoscuţi pentru a avea noroc. Astfel, de la soţi şi soţii, până la politicieni şi prostituate, toţi întreţin relaţii intime în cadrul unui ritual inedit.
Un jurnalist a reuşit să pătrundă unul dintre cele mai bine păstrate secrete din Indonezia. Astfel, o dată la 35 de zile, mii de pelerini călătoresc până în vârful muntelui Gunung Kemukus, numit “Muntele Sexului”, din Java Centrală, pentru a face sex cu necunoscuţi în cadrul unui ritual religios şocant care implică bărbaţi căsătoriţi, gospodine, oficiali ai guvernului sau prostituate. Potrivit Daily Mail, localnicii cred că astfel aduc noroc în viaţa lor.

Cu toate că este o ţară majoritar musulmană, mii de indonezieni călătoresc pe munte pentru această practică extremă. Astfel, o dată la 35 de zile fiecare trebuie să facă sex de şapte ori consecutiv ca ritualul să funcţioneze. În curând, postul de televiziune SBS va lansa un documentar cu privire la acest loc în care totul este permis.

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here