Ne-am supărat că a ars clubul. Am purtat doliu. Am cumpărat albumul trupei care a suferit teribilul dezastru. Am ajutat cu ce am avut. Mai ajutăm. Am identificat corect că clubul funcţiona pe naşpa, iar autorizaţia fusese emisă pe naşpa, că, vorba unui prieten regizor, tu te duci să ceri soluţii de siguranţă şi ei îţi cer şpăgi şi aşa mai departe.

Am obţinut demisia lui Ponta şi demisia lui Piedone. “Da, dar Oprea e în guvernul interimar”. Mult n-o să mai fie.

Până aici, totul a fost ok, de aici lucrurile încep să degenereze într-o direcţie extrem de dubioasă, care mă îngrozeşte, şi e important să nu ne îmbătăm cu acest drog al iluziei puterii.

“Am dizolvat guvernul, acum hai şi parlamentul”. Hai să fim populaţia aia dementă de băştinaşi care vrea banane şi taie tot bananierul. Hai să dăm cu ei de pământ, tu-le mama lor astăzi şi mâine.

NU. O ţară instabilă politic este o ţară pe care orice vecin turbulent o poate invada cu japca, iar noi avem un vecin turbulent în est, care are o problemă cu apartenenţa noastră la NATO. Cum se explică faptul că, din câte zile de ieşit în stradă erau, marile puhoaie de mulţime şi căderea guvernului s-au petrecut exact peste Summitul NATO, în timp ce România găzduia opt preşedinţi străini? Să vină musafirii şi să dea peste o ţară în flăcări şi în haos?

 

CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI:

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here