Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârșirii unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție, în cadrul unor proceduri de achiziţie, prin programe finanţate din fonduri publice şi din fonduri europene, potrivit unui comunicat emis de DNA.

În cursul dimineții de 2 februarie 2015, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 18 de locaţii (sedii ale unor societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane fizice) situate în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov, Prahova, Hunedoara şi Gorj.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi al Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Dosarul „Gala Bute”

În dosarul legat de „Gala Bute”, prin rechizitoriului din 6 noiembrie 2013, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, pentru fapte corupţie, şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor care formează obiectul prezentei cauze.

Pe 2 decembrie 2013, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a infirmat acest rechizitoriu, considerând că acesta este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi, dar şi a calificării faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

În acest dosar, au fost audiaţi de procurorii anticorupţie, printre alţii, fostul ministru Ion Ariton, fostul preşedinte al FRB Rudel Obreja, fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor, Fănel Trandafir, antrenorul lotului naţional de box feminin, Adrian Lăcătuş, şi alţi oameni din lumea boxului românesc, în legătură cu organizarea Galei de box profesionist „Campion pentru România” de către firma fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy, care s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here