De cand am luat credit in CHF, convinsa de cei de la banca ca e decizia perfecta, a inceput un razboi perfid in sufletul meu, in mintea mea, cu bietul sot al meu (care spunea mereu: nu cu bancile, niciodata, te transforma in sclavul lor, nu mai muncesti pentru tine, muncesti pentru ei…) pe care l-am convins pana la urma ca devenim sclavi pentru copilul nostru, care va creste in casa noastra (acum stiu… e casa bancii) nu in case inchiriate…
Am avut incredere ca acest credit este un parteneriat corect, mi se parea normal si civilizat sa muncesc, sa imi cumpar o casa cu imprumut, sa platesc acea dobanda pentru credit, pana in momentul in care s-a naruit totul in jurul meu, al nostru, cand a explodat cursul valutar si am constientizat ca nu asa merg lucrurile la noi in tara, ca suntem impartiti in doua categorii: exploatati si smecheri, fraieriti si speculanti. Stiu ca suntem o cantitate neglijabila, lipsita de protectie, in fata celor care isi apara interesele si buzunarul, asta e clar!
A trebuit sa imi repet mereu in ultimele luni, ca sa nu innebunesc, ca nu am fost “cretina” luand acel credit, ci doar manipulata… sa lupt zi de zi sa-l conving pe sotul meu, ca am decis impreuna sa luam acel credit si trebuie sa ne asumam asta… el mereu zambeste amar si tace… iar eu ma fac tot mai mica sub povara atator remuscari. Din 2007 pana in aceasta vara am muncit amandoi cu disperare si am tot platit, am tot platit. In aceasta vara mi-am vazut sotul din ce in ce mai schilodit de dureri si de munca grea si am inceput sa am cosmaruri… visam obsesiv un domino dureros, care ne arunca familia in strada…si care din pacate a inceput sa devina realitate. S-a imbolnavit, era epuizat si a ramas fara niciun venit timp de 2 luni.
Dupa cele 2 luni eram deja in cadere libera din cauza ratei. Salarul meu de profesor nu acoperea nici macar rata, am impartit cumva remuneratia mea sa platim o jumatate de rata si am tras de ceilalti pentru alte facturi. Uitasem de mancare, eram obisnuita ca sotul meu sa faca aprovizionarea… m-am panicat si am verificat repede frigiderul si camara. O vreme, scurta ce-i drept, cu multa inspiratie si stoicism, trebuia sa cumpar doar paine. Am dramuit totul pe zile, am explicat copilului (8 ani) ca de acum suntem pe buget, suna mai bine decat saraci lipiti… Dar oricat ne-am straduit la sfarsitul lunii au dat toate cu minus. Luna urmatoare ne-am ingropat si mai mult, platind inca o jumatate de rata deja era una intreaga restanta. CITEȘTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI.
loading…
