Ingrediente pentru blat:
Foto: recipesq.com
-8 ouă
-4 linguri de apă
-12 linguri de zahăr
-12 linguri de făină
-un praf de copt
-2/3 linguri de cacao
Batem albuşurile cu 2 linguri de apă până devin spumă. Când se întăresc adăugăm zahărul și continuăm să amestecăm ușor până se topește. Apoi punem gălbenuşurile şi făina amestecată cu praful de copt. Împărţim compoziţia în două părţi egale, iar într-una adăugăm cacao.
Punem hârtie de copt într-o tavă şi aşezăm compoziţia în felul următor: o lingură de blat maro, apoi o lingură blat galben, o lingură de blat maro , o lingură de blat galben, până terminăm ambele compoziţii. Băgăm blatul în cuptor la foc potrivit. Când se răcește îl tăiem în două.
Ingrediente pentru cremă:
-3 ouă
-250 de grame de zahăr
-400 mililitri de lapte
-3 linguri de făină sau budinca de vanilie
250 de grame de unt
Amestecăm ouăle cu zahărul și amestecăm până se topește. Frecăm budinca( sau făina) cu laptele, cu grijă să nu facă cocoloaşe. Tot aici punem și ouăle şi fierbem compoziția pe baie de aburi până se îngroaşă.
Când se răcește o frecăm cu untul.
Cum o aranjăm:
Pe prima parte a blatului punem jumătate din cremă, adăugăm vişine sau stafide înmuiate în puţin rom, un pumn de nucă tocată şi prăjită, un pumn de ciocolată tăiată bucăţi, restul de cremă, iar peste cremă punem celălalt blat. Deasupra topim o tabletă de ciocolată pe baie de aburi.
Va avea un aspect senzațional, și un gust pe măsură!
POFTĂ BUNĂ!
Cristina Mihăilescu
Distribuie:66010