Presa din România întâmpină tot mai multe probleme de ordin financiar, ceea ce duce la desființare publicațiilor. Mediafax Group SA, societatea care administrează Ziarul Financiar, site-urile gandul.info şi prosport.ro, dar şi agenţia de presă Mediafax, a cerut joi, oficial, intrarea în insolvenţă.
Cererea a fost formulată la secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, motivul invocat fiind cel al incapacităţii de plată în care societatea se află în prezent, dar şi din cauza datoriilor pe care aceasta le are către ANAF.
Astfel, ziarul Prosport ar putea să dispară și din mediul online, asta după ce anul trecut conducătorii ziarului au hotărât ca acesta să nu mai apară în ediția tipărită.
Abonare
Distribuie:0000

















































