Un fenomen inexplicabil bagă în sperieţi oameni de pe tot globul. Este vorba de sunete şi zgomote ciudate, care seamănă cu cele produse de trompete şi viori dezacordate.

Oamenii de ştiinţă nu au nicio explicaţie, iar asta lasă loc teoriilor conspiraţiei: unii cred că sunt produse de extratereştri sau că prevestesc sfârşitul lumii, potrivit România TV.

În ultimii ani, pe internet au fost încărcate înregistrări din întreaga lume cu zgomote misterioase ce se aud pe o rază de zeci de kilometri. Sunetele sunt întotdeauna la fel şi nimeni nu are vreo explicaţie.

“Una dinte primele înregistrări datează din 2008, în Belarus. Trei ani mai târziu s-au auzit zgomote asemănătoare la Kiev, în Ucraina”, a spus un locuitor din Belarus.

Şi oameni din Germania şi Austria au auzit sunetele inexplicabile. Nici Canada sau Statele Unite nu au scăpat. Zgomotele i-au speriat pe copii şi adulţi deopotrivă. Unii martori spun că le-au provocat coşmaruri.

Cel mai recent, sunetul a fost înregistrat într-un orăşel din Canada. Îngroziţi, oamenii au cerut explicaţii autorităţilor şi cercetătorilor, însă nimeni nu le-a putut spune ce se întâmplă.

Printre teoriile vehiculate se numără o mişcare a plăcilor tectonice sau efectul presiunii atmosferice. Adepţii teoriilor conspiraţiei sunt convinşi, însă, că sunetele provin din spaţiu. Ei spun că sunt făcute de extratereştri sau că marchează sfârşitul lumii.

Abonare
Distribuie:0000

4 COMMENTS

  1. Nu pot sa cred așa ceva…duminica am fost la o mănăstire unde sa zis așa ceva ca se va întâmpla in maxim 3 luni si ca o sa vina sfârșitul lumii..de unde știa o femeie bătrână despre așa ceva ce nu are acces la internet Like or Dislike: 1  0

  2. Opriți-vă frate, care ați citit biblia ar trebui să știți că nici măcar Iisus Hristos nu va ști când va veni sfârșitul așa ca lăsați-o mai ușor cu babele si teoriile lor!!!!! Like or Dislike: 3  0

  3. Uni cred ca se aude ceva,dar sa fim credinciosi in viitorul nostru ca oameni pe terra si sa aruncam aceste(pe tera sunt mai multe spatii,dimensiuni ,nivele si tarimuri ?) la spate,pentru ca omul are toata vina de tot ce se intimpla in jurul nostru si o parere este :cei care stiu sa spuna si la cei care vor sa afle? Like or Dislike: 0  0

  4. Uni cred ca se aude ceva,dar sa fim credinciosi in viitorul nostru ca oameni pe terra si sa aruncam aceste(pe tera sunt mai multe spatii,dimensiuni ,nivele si tarimuri ?) la spate,pentru ca omul are toata vina de tot ce se intimpla in jurul nostru si o parere este :cei care stiu sa spuna si la cei care vor sa afle?Speranta noastra sigur invinge ,ori unde te-ai afla. Like or Dislike: 0  0

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here