VINE VARA! Soare și temperaturi de început de iunie


VREMEA ÎN ŢARĂ (miercuri). Vremea va fi caldă în cea mai mare parte a ţării, chiar deosebit de caldă pentru a doua decadă a lunii martie în regiunile sudice şi sud-estice. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Va ploua în Maramureş, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi a Moldovei şi local în Banat şi Crişana, cu precădere în zonele de deal. În restul ţării ploile vor apărea doar pe spaţii restrânse, în orele serii. Vor fi mai ales averse şi izolat vor fi posibile descărcări electrice. La munte, în cursul nopţii, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări temporare în toate regiunile, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50…55 km/h, iar în zona montană înaltă va sufla tare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 21 de grade, mai ridicate în sud, până în jur de 24 de grade; minimele termice se vor încadra între 1 şi 9 grade.

VREMEA ÎN ŢARĂ (joi). Vremea va fi predominant frumoasă şi se va menţine mai caldă decât ar fi normal pentru această dată. Temperaturile se încadrează în mediile lunii iunie, nici pe departe pentru luna martie. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi local şi temporar în Moldova, mai ales ziua. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13 şi 21 de grade, iar cele minime între 0 şi 9 grade, uşor mai scăzute în depresiuni.

VREMEA LA BUCUREŞTI. Vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 22…23 de grade, iar cea minimă de 6…8 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări seara. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, în special în a doua parte a zilei.

Distribuie:3110


Leave a Reply

Your email address will not be published.