Avem un guvern votat in Parlament şi o schiţă – generală, dar suficient de inteligibilă – a programului de guvernare. Se cuvine să le urăm succes unor oameni noi şi, cum se vede din declaraţiile lor, animaţi de bune intenţii. Guvernul acesta stă sub o grea responsabilitate: s-a născut mai puţin dintr-o conjuncţie politică şi mai mult din presiunea populară. Ca atare, are de răspuns nu atât oamenilor politici şi reprezentanţilor lor din înalta administraţie, cât oamenilor comuni, care şi-au pus – încă odată – speranţa într-o schimbare. Pentru ca aceasta să fie reală e nevoie de multe, nu toate posibile dintr-o dată. Însă un lucru i se poate cere acestui guvern: să numească în mod clar problemele pe care guvernele viitoare vor fi în situaţia de-a le rezolva. S-a spus că strada a rămas informă, că nu s-a putut coordona în a numi cereri precise şi a-şi alege negociatori eficienţi. Oricum vor fi fost lucrurile, nu aceasta e menirea ei. Cei care au atribuţia de a gândi, a conduce şi a supraveghea funcţionarea instituţiilor statului sunt cei care trebuie să răspundă de disfuncţionalităţile lui. Ceea ce a cerut strada a fost, în fapt, un lucru foarte simplu: acela de a cupla privilegiul puterii cu responsabilitatea exerciţiului ei. Nu e de aşteptat ca noul guvern să ne rezolve peste noapte toate problemele, nici să schimbe de azi pe mâine comportamente puternic înrădăcinăte, însă e de dorit să ne arate că schimbarea e posibilă şi, punând cu toţii umărul, putem face (şi) altceva decât s-a făcut până acum. CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI:
loading…
