Era vremea când libertatea îmi făcea cu mâna pe după ușă, gata să mă arunce în brațele primei femei întâlnite. Era vremea când mă sculam din pat doar ca să mă arunc într-altul. Era vremea când îmi cumpăram mîncarea uscată doar pentru mine, și îmi pregăteam cafeaua cu gust amar fără să țin cont de alte gusturi. Era vremea cînd nu eram îndrăgostit.

Și nu mi-am dat seama de la început. O vedeam zâmbind pe la colț de stradă, o vedeam lunecând desculț pe cărarea udată de ploaie, o vedeam cuprinzîndu-și genunchii, atunci când citea cu atenție vreo pagină de roman. Pînă când am înțeles că până și atunci când nu o vedeam doream să o văd. Cu timpul, acest lucru a devenit o obsesie. Am început să gândesc diferit și nu la sex sau la nopți pierdute. Dar la ea. Și fără să vreau, mi-o imaginam dezbrăcată, cu sânii dezgoliți și moi, cu zâmbetul molipsitor, cu ea toată în brațele mele. Mă simțeam ciudat atunci când mintea îmi era ocupată cu tot felul de prostii și nu cu ea. Apoi, tot mai mult și mai mult devenisem dependent de un singur gând: ”ce-ar fi dacă i-aș spune?”. Și i-am spus.

CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here