Aproape de jumătatea distanţei dintre Turda şi Câmpeni, la aproximativ 40 km de cele două localităţi se află comuna Sălciua. Nu departe de vatra satului se află una dintre cele mai frumoase peşteri ale Apusenilor, Huda lui Papară, într-un cadru de o frumuseţe răpitoare, care a dat naştere la numeroase legende, scrie romaniatv.net.
Peştera Huda lui Papară se află în Munţii Trascăului, iar la ea se poate ajunge pe drumul naţional DN 75 Turda-Câmpeni, până în localitatea Sălciua de Jos, iar de aici pe drumul comunal parţial asfaltat, aproximativ 5 km, până în cătunul Sub Piatră.
Peştera se află la obârşia pârâului Valea Morilor, afluent pe dreapta al Arieşului, şi cumulează toate superlativele posibile, atât din punct de vedere tehnic, cât şi al frumuseţii. Intrarea în peşteră este maiestuoasă, făcându-se printr-un portal de aproape 40 de metri înălţime, cu baza îngustă de doar 6 metri. O dată depăşit lacul format chiar la intrare, peştera începe să-şi dezvăluie bogăţia interioară. Vizitatorul rămâne cu răsuflarea tăiată la vederea Sălii Minunilor, o “încăpere” largă, cu dimensiuni apreciabile, 56mX92m şi o înalţime record, de 102 metri. Tavanul acestei săli este plin de stalactite imense, lungi de până la 8 m.
Termenul “huda” este un regionalism ce înseamnă groapă, peșteră sau adăpost, iar “papară” poate avea la origine latinul “papa” ce înseamnă conducator religios, preluat în limbile “barbare” papar. Astfel, Huda lui Papară ar putea înseamna adăpostul, casa conducatorului religios. În preistorie și în vremea dacilor peștera a fost folosită ca locuință și loc de cult. Nu departe de acest loc, la aproape 20 km se află ruinele cetații dacice, Apoulon (Piatra Craivii), unde se crede că Decebal și-a pus capăt zilelor.
Despre Huda lui Papară se spune că ar putea fi peștera din muntele Kogaionon în care s-a retras timp de patru ani Zamolxes, regele zeu al dacilor. Controversele asupra personalității lui Zamolxes au început să apară odată cu menționarea lui de către Herodot, care scrie că Zamolxes a trăit în jurul anului 1400 îC și nu a fost un zeu închipuit. El este unul din cei trei mari profeți pre-biblici: Zamolxes, Zaratustra și Moise.
De asemenea, în jurul anului 1300, la numai 8 km de Hudă a fost ridicat castelul nobiliar Thoroczkay (Cetatea Trascăului) pe ruinele vechiului castru roman. Se spune că aici ar fi stat închis Vlad Tepes, prizonierul lui Matei Corvin, înainte de a prelua pentru a treia oară tronul Valahiei. În legendă se spune că temnița castelului are legătură cu Huda lui Papară și că Ţepeș ar fi stat o perioadă în peşteră.
Locuitorii din micuța depresiune de la gura peșterii, dar şi turiştii care aleg să se cazeze sau să-şi aşeze corturile în zonă, au parte şi de un fenomen spectaculos, aici soarele răsare de două ori pe zi. O dată ca peste tot în lume, la orele dimineții, când apare de după culmea Bedeleului și se ridică pe cer. Dar după câteva ore el dispare după vârful peretelui de calcar ce adăpostește peștera. Acest perete acoperă aici jumătate din bolta cerului. După aproape două ore, soarele răsare din nou, în partea vestică a muntelui, și apune seara după culmile mai domoale de la vestul depresiunii.
Citește aici continuarea articolului.
Distribuie:65000