Atletico Madrid a obţinut prima victorie în cinci meciuri în acest sezon contra Barcelonei, scor 1-0, după patru remize consecutive. Madrilenii s-au calificat pentru prima dată în ultimii 40 de ani în semifinalele Ligii Campionilor, după ce au scos-o pe Barca din competiţie.
Specialiştii intuiau un Atletico ultradefensiv, mai ales că Simeone nu putea conta pe Diego Costa, golgheterul madrilenilor fiind accidentat. Însă impulsionaţi de îndemnul fanilor, “Ganar” (n.r. – câştigaţi), jucătorii lui Simeone au intrat în teren excelent montaţi din punct de vedere psihic. Iar în doar 19 minute, defensiva Barcelonei a fost umilită! Golul lui Koke, cel mai prematur din istoria Ligii primit de catalani, a dus-o pe Atletico în avantaj. Însă madrilenii nu s-au oprit aici. Şarjele “rojiblanco” au continuat cu o frecvenţă remarcabilă, iar “Vicente Calderon” s-a cutremurat de trei ori în primele 20 de minute la barele lui Adrian, Villa şi Koke!
Fondul sonor a continuat să fie dominat de galeria gazdă, iar “Atleti”, “Atleti” au fost sintagmele care s-au auzit cel mai des pe arena din Madrid. Atât de puternic, încât catalanii au părut paralizaţi. Deşi au avut posesia categorică (76% în prima repriză), jucătorii Barcei nu au reuşit să îşi creeze ocazii importante, cu excepţia unui cap al lui Messi care a trecut mult pe lângă poartă (40). Nici în repriza secundă lucrurile nu s-au schimbat. Atletico a stat cuminte la cutie, fiind extrem de periculoasă pe contre. Doar că spre deosebire de mandatul lui Guardiola sau al lui Vilanova, Barca n-a avut reacţie. Messi a fost un simplu pasager pe teren, Iniesta şi Xavi nu au mai fost mintea limpede de la mijloc, iar Neymar a devenit non-factor.
Pentru prima dată în ultimii şapte ani, Barcelona nu a atins careul de aşi al Ligii. Ultima echipă care învinsese echipa catalană în sferturile Ligii a fost Juventus, în 2003.
Atletico Madrid este singura echipă neînvinsă din acest sezon al Ligii, având 8 victorii şi 2 egaluri.
Tragerea la sorţi va avea loc vineri, de la ora 13:00.
Marius Ghencea
Distribuie:6020