Sâmbătă, 10 mai 2014, vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări şi, temporar, se vor semnala averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Dimineaţa 9-11 grade. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade.
VREMEA LA MUNTE
Şi la munte vreme instabilă. Îndeosebi în cursul zilei, cerul va avea înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse vor fi averse şi descărcări electrice. Cantităţile de apă vor putea depăşi izolat 15 l/mp. Vântul va prezenta unele intensificări, mai ales în timpul ploilor. Duminică însă vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorari şi numai izolat în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii Orientali pot fi averse slabe, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Noaptea vin nori şi ploi şi în Carpaţii Occidentali. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele de sâmbătă.
VREMEA LA MARE
La mare vremea va fi instabilă. Cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse vor cădea averse slabe, vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, mai ales în timpul ploilor. Valorile termice sunt apropiate de normal: maximele vor fi cuprinse între 17 şi 19 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 13 şi 15 grade. Duminica se mai reduce instabilitatea atmosferică dar izolat tot vor mai fi averse. Temperatura creşte uşor faţă de sâmbătă: maximele vor fi în jur de 19 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 13 şi 15 grade.
Duminică, 11 mai 2014, în Capitală se vor înregistra 10-11 grade dimineaţa şi 24-25 la amiază. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei, când vor fi condiţii ca trecător să plouă slab.
Luni, 12 mai 2014, în Bucureşti, în cea mai mare parte a zilei vremea va fi frumoasă şi caldă, iar cerul va fi variabil. Spre seara însă înnorările se vor accentua şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Dimineaţa 11-12 grade. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade.
Distribuie:18020

















































