Totul în viață se plătește…mai devreme sau mai târziu. Dar se pare că acest lucru nu mai sperie pe nimeni. Iar atunci când sosește ziua plății, auzi celebra întrebare „ce am făcut, Doamne, să merit asta?”.
Păi, dragă prietene sau prietenă, răspunsul este ascuns chiar în faptele tale din timpul vieții. Trebuie doar să dai filmul înapoi timp de câteva ore și îl descoperi. Poate de aceea există și un paradox pentru noi în ceea ce privește moartea. Moartea nu este un sfârșit, ci o trecere către ceva mult mai bun…o evoluție…sau o pedeapsă. De ce și pedeapsă? Pentru că, de obicei, oamenii buni pășesc repede către cealaltă lume din două motive: pentru a-i pedepsi pe alții cu dispariția lor sau pentru că bunătatea acestora nu mai are ce căuta pe Pământ pentru a profita cei care nu merită de pe urma ei.
De cealaltă parte a baricadei, oamenii răi, trăiesc mult, iar ultima perioadă din viață este chinuită. Desigur, li se dă atât cât pot duce sau puțin mai mult decât au „oferit” de când s-au născut. Unii trăiesc atât de mult încât să îi vadă pe toți cei pe care îi iubesc murind până când rămân singuri, alții se îmbolnăvesc foarte grav la bătrânețe, chinuindu-se până la final și așa mai departe.
Dintre toate caracteristicile unui om, să spun așa, cele mai des întâlnite sunt pupincurismul, mâncătoria și răutatea. Dar să le luăm pe rând.
Pupincurismul predomină în orice domeniu în care există competiție. De ce să muncești cinstit și din greu pentru a ajunge acolo unde îți dorești când poți, pur și simplu, să pupi unde trebuie pe cine trebuie, zi de zi, trecând peste demnitate, orgoliu, mândrie, cinste etc. fără să muncești fizic și intelectual foarte mult? Practic, să accepți să te prostituezi în meserie. Desigur, și pupincurismul este o muncă dificilă pentru că nu toți o pot face. Iar asta se vede cel mai bine la acei oameni deștepți, adevărate comori intelectuale care mor de foame sau sunt bătaia de joc a multora cu grade.
Mâncătoria este, și ea, strâns legată de pupincurism. Uneori la pachet, alteori separat, dar folosită în același scop. De ce să încerci să depășești pe cineva prin perfecționare și dezvoltare când poți, simplu, să îl sapi, astfel încât să cadă iar tu să ajungi mai sus. Aceasta este, însă, doar o iluzie deoarece, făcând asta, rămâi la același nivel. CITEȘTE PE BLOG CONTINUAREA ARTICOLULUI.
loading…
